joi, 9 iulie 2009

Draga-n bucate

Lansare cu chiftele intr-un hotel
cu staif

Indragita actrita Draga Olteanu-Matei va lansa maine, la ceas
de seara (orele 19.00), la Hotel Marshall din Capitala, cartea audio "Golatatea inconjura, iar foamea da de-a dreptul", editata de Humanitas Multimedia.
Micul tratat pentru parjoala ne invata care este diferenta intre chiftea si parjoala; "Uha", celebra ciorba de peste ruseasca, ne este servita impreuna cu reportajul in versuri al unei calatorii cu peripetii, prilejuita de o prezentare de filme in Uniunea Sovietica; "Placinta de pipote" ne starneste pofta si curiozitatea, iar la final, o surpriza: trei retete trimise intr-o scrisoare de catre Aglae Drogli, sora cea mare
a lui Mihai Eminescu, Harietei, surorii celei mici. Lansarea va fi condimentata cu povesti, voie buna si chiftele gatite chiar de Draga Olteanu Matei.
Draga Olteanu Matei s-a nascut pe 24 octombrie 1933, a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale" in 1956 si, dupa mai bine de 50 de ani de cariera, a plecat din Teatrul National, preferand Piatra Neamt, unde a luat-o de la capat odata cu infiintarea "Teatrul Vostru".
Putini stiu ca una dintre pasiunile actritei este arta culinara, iar si mai putini au avut marele noroc sa guste din deliciile gatite de ea. Multe dintre cele 22 de retete ale audiobook-ului Dragai ­ sunt culese in timpul turneelor de prin Europa sau de pe la noi si experimentate in bucataria proprie.
"Noi lansam, precum se stie, / In proza si poezie, / Carte scrisa, povestita/ De o doamna prea vestita / Sa va-ncante, veseleasca / Langa masa cea domnneasca, / Sa va dea idei de cina / Sau de-ospete pe lumina, / Inspiratie, haz, saga / Chiar de la o doamna Draga".