vineri, 27 martie 2009

Două tinere au fost reţinute fiind suspectate de efectuarea unor apeluri false privind minarea blocului Nr.III al USM

Două tinere au fost reţinute în flagrant fiind suspectate că au efectuat, de mai multe ori, apeluri false privind minarea blocului Nr.III al Universităţii de Stat din Moldova (USM).

Potrivit poliţiei, fetele au efectuat de câteva ori astfel de apeluri, fiind reţinute în flagrant de angajaţii Comisariatului general de poliţie Chişinău în colaborare cu Comisariatul de poliţie al sectorului Buiucani.

De fiecare dată, după primirea unor asemenea apeluri, care erau efectuate doar în zilele de miercuri, între orele 08:30 – 09:30, blocul de studiu al USM era urgent evacuat, fiind efectuate controale de echipele de genişti.

Poliţia a stabilit că apelurile erau efectuate de Olga Cuzencov, în vârstă de 24 de ani, studentă la facultatea limbi moderne USM şi Alina Munteanu, în vârstă de 20 de ani, studentă la aceeaşi facultate. Ultima urma să fie exmatriculată pentru absenţe de la ore şi restanţe.

Olga Cuzencov a spus că a efectuat apelurile false pentru că dorea să-şi ajute colega de facultate Alina Munteanu să-şi lichideze restanţele.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru „comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism”, care prevede o pedeapsă sub formă de amendă de la 4000 la 10 mii lei, cu arest până la 6 luni, sau cu închisoare de până la 3 ani.

În ultimele săptămâni, au fost înregistrate cel puţin trei alarme false la blocul III al USM.