sâmbătă, 16 februarie 2008

ATAC LA GUVERNATOR

PROGRESUL Iacov anunta ca se întoarce la clubul din Liga a II-a si critica atitudinea lui Mugur Isarescu în scandalul bazei sportive.

La doar patru luni si jumatate de la retragerea din fotbal, Constantin Iacov (foto) se întoarce, începând de luni, la Progresul.

Cum s-a ajuns la aceasta situatie? Actualul patron, Marian Dodu, a întârziat trei luni cu achitarea integrala a primei rate din tranzactie (n.r. - 500.000 de euro), iar în aceste conditii, conform contractului, Progresul revine sub conducerea lui Iacov. “Domnul Dodu nu a platit integral prima rata din contract, scadenta pe 15 octombrie 2007, iar începând de luni voi prelua, pe cale amiabila, frâiele formatiei din Liga a II-a. Si nu doar asta e singura problema a lui Marian Dodu. Dânsul are datorii si la stat, iar terenul de joc este praf, nu e pregatit pentru retur”, a spus Iacov.

Referitor la posibilitatea ca BNR sa desfiinteze baza si echipa de fotbal Progresul, Iacov a declarat: “Isarescu crede ca a primit baza sportiva mostenire de la mama lui. Dar nu e asa! Baza sportiva nu a primit-o drept zestre si nu poate face chiar ce doreste. Acum ceva vreme m-a pacalit. I-am platit 700.000 de euro într-un an chirie si utilitati pentru ca mi-a promis ca îmi concesioneaza baza pe 49 de ani. Dar nu s-a tinut de cuvânt. El nu poate desfiinta baza si echipa de fotbal!”.

In replica, Marian Dodu, actualul patron al Progresului, a precizat: “Nu voi ceda echipa nimanui. Nu e nimic adevarat. Imi voi rezolva problemele si voi ramâne la club”.